Perioada de inactivitate pentru Cristi Pulhac (foto, în stânga) și Florin Bratu se aproÂpie de sfârșit.
Primul a început alergările de aproximativ o lună, iar din cauza terenurilor grele, deocamdată fundașul se pregătește doar pe banda de la sală. Acest lucru o să-l facă în curînd și atacantul, însă până atunci cei doi vor merge la un ultim control la doctorul Martens, în Belgia. Vizita medicală urmează să aibă loc pe 1 martie, atunci când dinamoviștii vor afla dacă programul lor de recuperare a decurs așa cum trebuie și când vor putea reveni pe teren.
„În urma acestor teste o să aflu când voi reveni pe teren cu exactitate. Sunt nerăbdător. Până atunci, o să îmi urmez programul de zi cu zi. Cel mai important este ca totul să mergă bine în continuare”, a spus ieri Florin Bratu. Doctorul Martens este cel care l-a pus pe picioare pe Zicu, după o operație eșuată la Bologna, și este un apropiat al lui Mircea Rednic.
"Am emoții, însă sunt sigur că totul va decurge bine. O să merg cu Florin la doctorul Martens pentru a ne spune când vom putea juca" – Cristi Pulhac, fundaș Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER